Recordul de temperatură din Antarctica îți arată că încălzirea globală nu este o glumă

de: Alexandru Puiu
02 07. 2021

Transformările suferite de mediul înconjurător în ultima perioadă sunt mai mari ca niciodată, iar efectele încălzirii globale par din ce în ce mai mult ireversibile.

Recordul de căldură de pe continentul antarctic a fost doborât pe 6 februarie 2020 cu o temperatură de 18,3 grade Celsius, a confirmat joi Organizația Meteorologică Mondială, potrivit AFP. În contextul în care acea zonă de pe mapamond este asociată cu unele dintre cele mai scăzute temperaturi de pe mapamond, aproape exclusiv negative, valoarea definită ca record este una absolut extraordinară.

Ca referință, recordul acum aprobat a fost înregistrat la stația științifică argentiniană din Esperanza și îl depășește pe cel înregistrat în același loc din Peninsula Antarctică pe 24 martie 2015, când termometrul indicase 17,5 grade, a spus OMM. Peninsula este parte a continentului Antarcticii, care include și insulele din jur.

În regiune au fost înregistrate și temperaturi mai mari decât atât, dar în funcție de circumstanțele în care au fost consemnate, nu toate ajung să fie aprobate ca oficiale. De exemplu, OMM nu a aprobat o citire a temperaturii chiar mai ridicată făcută pe 9 februarie anul trecut la o stație automată braziliană, nu departe de Insula Seymour cu 20,75 grade Celsius.

„Verificarea acestor măsurători de temperatură maximă este importantă, deoarece ne ajută să realizăm o imagine a vremii și a climei pe una dintre ultimele frontiere de pe Pământ”, a declarat Petteri Taalas, secretarul general al OMM. ”Peninsula Antarctică este una dintre regiunile care se încălzesc cel mai rapid pe planetă, aproape 3 grade în ultimii cincizeci de ani”, a adăugat oficialul, insistând asupra faptului că ”acest nou record de temperatură este, prin urmare, în concordanță cu schimbările climatice pe care le vedem” și în alte colțuri ale mapamondului.

Pentru context, ca o valoare să fie certificată, comitetul responsabil de omologarea acestei înregistrări a studiat vremea de pe continent în momentul măsurării și a observat un fenomen de presiuni ridicate care a contribuit la încălzirea suprafeței de acolo și despre care se știe că produce temperaturi record.

În extrema cealaltă, cea mai scăzută temperatură înregistrată vreodată pe pământ (-89,2 C) a fost pe 21 iulie 1983 la stația Vostok din Antarctica.